Cercul interior al limbii engleze

3․1․ Cercul interior (Inner Circle English)

Cercul interior al limbii engleze se referă la varietățile de engleză vorbite în țările în care limba este considerată limbă maternă, cum ar fi Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Noua Zeelandă․

Introducere

Limba engleză, ca o limbă globală, prezintă o diversitate remarcabilă, reflectând istoria sa bogată și complexă․ De la originile sale în Anglia, limba engleză s-a răspândit în întreaga lume, evoluând și adaptându-se la diverse contexte culturale și geografice․ Această răspândire a dus la apariția unor varietăți distincte de engleză, fiecare cu propriile sale caracteristici lingvistice, inclusiv pronunție, vocabular, gramatică și stil․

Pentru a înțelege mai bine diversitatea limbii engleze, este util să analizăm conceptul de “cercuri” lingvistice․ Această clasificare, propusă de sociolingvistul Braj Kachru, identifică trei cercuri principale⁚ cercul interior (Inner Circle), cercul exterior (Outer Circle) și cercul în expansiune (Expanding Circle)․

Prezenta lucrare se concentrează pe cercul interior, analizând definiția sa, exemplele de varietăți lingvistice și rolul său în contextul global al limbii engleze․

Prin explorarea diversității limbii engleze, vom obține o perspectivă mai amplă asupra complexității lingvistice și a impactului său asupra comunicării interculturale․

Istoria limbii engleze este marcată de o serie de influențe lingvistice care au contribuit la formarea sa actuală․ Originile limbii engleze se regăsesc în limba anglo-saxonă, un dialect germanic vorbit de triburile germanice care au cucerit insula Britanie în secolul al V-lea d․Hr․

Începând cu secolul al VIII-lea, limba engleză a fost influențată de limba vikingă, ca rezultat al invaziilor scandinave․ Această influență este evidentă în vocabularul englez, cu cuvinte precum “skull”, “knife”, “sky” și “take” având origini scandinave․

Cucerirea normandă a Angliei în 1066 a marcat un punct de cotitură în evoluția limbii engleze․ Limba normandă, un dialect al limbii franceze, a devenit limba administrației și a elitei, influențând semnificativ vocabularul englez․ Cuvinte precum “government”, “justice”, “parliament” și “royal” au origini franceze․

În secolele următoare, limba engleză a continuat să evolueze, absorbând influențe din diverse alte limbi, inclusiv latina, greaca veche, italiana și spaniola․ Această evoluție complexă a dus la o limbă bogată și diversă, cu un vocabular vast și o structură gramaticală complexă․

2․1․ Originile limbii engleze

Originile limbii engleze se regăsesc în limba anglo-saxonă, un dialect germanic vorbit de triburile germanice care au cucerit insula Britanie în secolul al V-lea d․Hr․ Aceste triburi, cunoscute sub numele de angli, saxoni și iuți, au adus cu ei limba lor, care a devenit baza limbii engleze․

Limba anglo-saxonă, cunoscută și sub numele de “Old English”, era o limbă diferită de limba engleză modernă․ Avea o gramatică mai complexă, un vocabular mai restrâns și o pronunție diferită․ Cu toate acestea, multe cuvinte din limba anglo-saxonă au supraviețuit până în prezent, inclusiv cuvinte de bază precum “man”, “woman”, “house”, “bread” și “water”․

Limba anglo-saxonă a fost influențată de limba latinǎ, ca rezultat al contactului cu Imperiul Roman․ Această influență este evidentă în vocabularul englez, cu cuvinte precum “street”, “wall” și “wine” având origini latine․

În secolul al VIII-lea, limba engleză a fost influențată de limba vikingă, ca rezultat al invaziilor scandinave․ Această influență este evidentă în vocabularul englez, cu cuvinte precum “skull”, “knife”, “sky” și “take” având origini scandinave․

Evoluția limbii engleze

2․Influențe lingvistice

Limba engleză a fost influențată de o varietate de alte limbi de-a lungul istoriei sale, ceea ce a dus la o evoluție complexă și bogată a vocabularului, gramaticii și pronunției․ Aceste influențe lingvistice au contribuit la diversitatea și flexibilitatea limbii engleze, făcând-o una dintre cele mai răspândite limbi din lume․

O influență majoră a fost limba franceză, introdusă în Anglia în urma cuceririi normandelor în 1066․ Această influență a adus în limba engleză un număr semnificativ de cuvinte noi, în special în domeniile guvernării, legii, armatei și culturii․ Cuvinte precum “government”, “parliament”, “justice”, “war” și “culture” au origini franceze․

Alte influențe lingvistice includ limba latină, prin intermediul bisericii creștine, limba germană, prin intermediul imigrației germane, și limba italiană, prin intermediul Renașterii․ Aceste influențe au adus în limba engleză cuvinte noi, structuri gramaticale și expresii idiomatice, contribuind la bogăția și flexibilitatea sa․

Influențele lingvistice din diverse culturi au contribuit la crearea unei limbi engleze dinamice și adaptative, capabilă să se adapteze la schimbările sociale și tehnologice din lume․

Limba engleză, ca o limbă globală, prezintă o diversitate remarcabilă, cu o gamă largă de varietăți care reflectă istoria, geografia și influențele culturale ale vorbitorilor săi․ Aceste varietăți, cunoscute sub numele de “Englishes”, se pot clasifica în trei cercuri principale⁚ cercul interior (Inner Circle English), cercul exterior (Outer Circle English) și cercul în expansiune (Expanding Circle English)․

Cercul interior include varietățile de engleză vorbite în țările în care limba este considerată limbă maternă, cum ar fi Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Noua Zeelandă․ Aceste varietăți sunt considerate standard și servesc drept modele pentru învățarea limbii engleze în multe părți ale lumii․

Cercul exterior include varietățile de engleză vorbite în țările în care limba a fost introdusă prin colonizare, cum ar fi India, Nigeria, Pakistan, Filipine și Singapore․ Aceste varietăți au evoluat în mod independent de varietățile din cercul interior, dezvoltând propriile caracteristici lingvistice specifice․

Cercul în expansiune include varietățile de engleză vorbite în țările în care limba este învățată ca limbă străină, cum ar fi China, Japonia, Coreea de Sud și Brazilia․ Aceste varietăți sunt influențate de limba maternă a vorbitorilor și se caracterizează printr-un nivel mai scăzut de fluență și o mai mare variabilitate lingvistică․

Această clasificare în cercuri reflectă diversitatea și complexitatea limbii engleze, demonstrând modul în care limba a evoluat și s-a adaptat la contexte culturale și geografice diferite․

3․1․ Cercul interior (Inner Circle English)

Cercul interior al limbii engleze, cunoscut și sub numele de “Englishes de bază”, reprezintă nucleul limbii engleze, format din varietățile vorbite în țările în care limba este considerată limbă maternă․ Aceste țări, denumite adesea “țări de origine”, includ Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Noua Zeelandă․

Varietățile de engleză din cercul interior sunt considerate standard și servesc drept modele pentru învățarea limbii engleze în multe părți ale lumii․ Ele sunt, de asemenea, cele mai frecvent utilizate în mass-media, în educație și în afaceri internaționale․

Exemple de varietăți de engleză din cercul interior includ⁚

• Engleza britanică (British English), cu varietățile sale regionale, cum ar fi engleza scoțiană, engleza irlandeză și engleza galeză․
• Engleza americană (American English), cu varietățile sale regionale, cum ar fi engleza din New York, engleza din California și engleza din sudul Statelor Unite․
• Engleza canadiană (Canadian English), cu influențe din engleza britanică și engleza americană․
• Engleza australiană (Australian English), cu influențe din engleza britanică și engleza americană․
• Engleza neozeelandeză (New Zealand English), cu influențe din engleza britanică și engleza australiană․

Aceste varietăți prezintă diferențe lingvistice, inclusiv pronunție, vocabular și gramatică, dar toate sunt considerate a fi parte a cercului interior al limbii engleze․

3․2․ Cercul exterior (Outer Circle English)

Cercul exterior al limbii engleze cuprinde varietățile de engleză vorbite în țările care au fost colonizate de puterile britanice și în care limba engleză a devenit o limbă oficială sau o limbă predominantă․ Aceste țări, denumite adesea “țări post-coloniale”, includ India, Pakistan, Nigeria, Singapore și Filipine․

Varietățile de engleză din cercul exterior au evoluat în mod independent de varietățile din cercul interior, fiind influențate de limbile locale și de contextul sociocultural specific․ Aceste varietăți sunt adesea denumite “Englishes naționale” sau “Englishes de bază”․

Exemple de varietăți de engleză din cercul exterior includ⁚

• Engleza indiană (Indian English), cu influențe din limbile indiene, cum ar fi hindi, bengali și tamil․
• Engleza nigeriană (Nigerian English), cu influențe din limbile nigeriene, cum ar fi yoruba, hausa și igbo․
• Engleza singaporeană (Singapore English), cu influențe din limbile chineze, malaieze și tamil․
• Engleza filipineză (Philippine English), cu influențe din limbile filipineze, cum ar fi tagalog și cebuano․
• Engleza pakistaneză (Pakistani English), cu influențe din limbile pakistaneze, cum ar fi urdu, punjabi și pashtu․

Aceste varietăți prezintă diferențe lingvistice semnificative față de varietățile din cercul interior, inclusiv pronunție, vocabular, gramatică și stil․

Varietăți de limba engleză

3․Cercul în expansiune (Expanding Circle English)

Cercul în expansiune al limbii engleze se referă la varietățile de engleză vorbite în țările în care limba engleză este învățată ca limbă străină, dar nu este o limbă oficială sau o limbă predominantă․ Aceste țări includ China, Japonia, Coreea de Sud, Brazilia, Rusia și majoritatea țărilor din Europa continentală․

Engleza din cercul în expansiune este influențată de limba maternă a vorbitorilor, precum și de contextul sociocultural specific․ Această influență poate fi observată în pronunție, vocabular, gramatică și stil․ De exemplu, vorbitorii de engleză din China pot avea un accent distinct, pot folosi anumite expresii specifice culturii chineze și pot face greșeli gramaticale specifice limbii chineze․

Engleza din cercul în expansiune este adesea denumită “Engleza ca limbă străină” (English as a Foreign Language, EFL) și este predată în școli și universități din întreaga lume․ În aceste contexte, accentul se pune pe învățarea limbii engleze standard, cu accentul pe pronunția britanică sau americană․ Cu toate acestea, există o creștere a interesului pentru învățarea varietăților de engleză din cercul exterior, recunoscându-se importanța lor în comunicarea inter-culturală․

Diferențele lingvistice între cercurile limbii engleze sunt evidente în pronunție, vocabular, gramatică și stil․ Aceste diferențe reflectă influențele lingvistice și culturale specifice fiecărui cerc․

De exemplu, pronunția cuvântului “data” diferă semnificativ între cercul interior și cercul exterior․ În cercul interior, pronunția este /ˈdeɪtə/, în timp ce în cercul exterior, pronunția este /ˈdætə/․ Această diferență se datorează influenței limbii engleze americane în cercul exterior․

Vocabularul este, de asemenea, influențat de contextul cultural․ Cercul interior are un vocabular bogat, cu multe cuvinte specifice culturii britanice sau americane․ Cercul exterior și cercul în expansiune au adoptat multe cuvinte din cercul interior, dar au dezvoltat și un vocabular specific propriu, reflectând influența limbii materne și a contextului cultural․

Gramatica poate varia, de asemenea, între cercuri․ De exemplu, utilizarea timpului prezent simplu în loc de prezent continuu este mai frecventă în cercul exterior și cercul în expansiune․ Această diferență se datorează influenței limbilor materne ale vorbitorilor․

Stilul de comunicare poate varia, de asemenea, între cercuri․ Cercul interior este caracterizat de un stil formal, în timp ce cercul exterior și cercul în expansiune pot utiliza un stil mai informal, reflectând influența culturii locale․

În concluzie, diferențele lingvistice între cercurile limbii engleze sunt semnificative și reflectă influențele lingvistice și culturale specifice fiecărui cerc․

4․1․ Pronunție

Pronunția este una dintre cele mai evidente diferențe dintre varietățile limbii engleze din diferite cercuri․ Deși există un accent standard, pronunția „Received Pronunciation” (RP), care este asociată cu clasa superioară britanică, există o gamă largă de accente regionale și sociale în cercul interior․ De exemplu, accentul american are o pronunție distinctă a unor vocale și consoane, cum ar fi „r” final, care este pronunțat în mod clar în multe dialecte americane, dar nu în RP․

Diferențele de pronunție se extind și la vocabularul fonetic․ De exemplu, cuvântul „data” este pronunțat /ˈdeɪtə/ în RP, dar /ˈdætə/ în multe dialecte americane․ Această diferență se datorează influenței limbii engleze americane, unde sunetul /æ/ este mai frecvent decât /eɪ/․

Diferențele de pronunție pot afecta înțelegerea reciprocă între vorbitorii din diferite cercuri․ De exemplu, un vorbitor din cercul interior, cu un accent RP, poate avea dificultăți în a înțelege un vorbitor din cercul exterior care are un accent american puternic․

În timp ce diferențele de pronunție pot fi uneori o barieră în comunicare, ele sunt, de asemenea, o parte importantă a identității lingvistice și culturale․ Accentele regionale și sociale reflectă istoria, cultura și experiența vorbitorilor, contribuind la bogăția și diversitatea limbii engleze․

4․2․ Vocabular

Vocabularul este o altă zonă în care se pot observa diferențe semnificative între varietățile limbii engleze din diferite cercuri․ Deși există un nucleu comun de vocabular, există și o serie de cuvinte și expresii specifice fiecărui cerc․ De exemplu, în cercul interior, există o serie de cuvinte și expresii specifice britanice, cum ar fi „lorry” (camion), „flat” (apartament), „queue” (coadă), „petrol” (benzină), „crisps” (chipsuri)․

În contrast, în cercul interior american, se folosesc cuvinte și expresii specifice, cum ar fi „truck” (camion), „apartment” (apartament), „line” (coadă), „gas” (benzină), „potato chips” (chipsuri)․ Aceste diferențe se datorează, în parte, influenței diferitelor limbi și culturi din fiecare regiune․

Diferențele de vocabular se pot extinde și la termeni tehnici și specializați․ De exemplu, în domeniul medical, există o serie de cuvinte și expresii specifice fiecărui cerc․ În cercul interior britanic, se folosește termenul „GP” (general practitioner) pentru medicul de familie, în timp ce în cercul interior american se folosește termenul „primary care physician”․

Diferențele de vocabular pot afecta înțelegerea reciprocă între vorbitorii din diferite cercuri․ De exemplu, un vorbitor din cercul interior britanic poate avea dificultăți în a înțelege un vorbitor din cercul interior american care folosește un cuvânt specific american․

Diferențe lingvistice între cercuri

4․3․ Gramatică

Gramatica limbii engleze prezintă, de asemenea, variații între varietățile din diferite cercuri․ Deși există un set de reguli gramaticale comune, există și o serie de diferențe subtile în utilizarea gramaticii․ De exemplu, în cercul interior britanic, se folosește mai frecvent timpul prezent perfect simplu, în timp ce în cercul interior american se folosește mai frecvent timpul trecut simplu․

O altă diferență gramaticală importantă este utilizarea prepozițiilor․ De exemplu, în cercul interior britanic, se folosește prepoziția „at” pentru a indica ora, în timp ce în cercul interior american se folosește prepoziția „on”․ De asemenea, în cercul interior britanic, se folosește prepoziția „to” pentru a indica direcția, în timp ce în cercul interior american se folosește prepoziția „on”․

Diferențe gramaticale pot fi observate și în utilizarea pronumelor․ De exemplu, în cercul interior britanic, se folosește pronumele „you” pentru a se adresa unei singure persoane, în timp ce în cercul interior american se folosește pronumele „you” pentru a se adresa atât unei singure persoane, cât și unui grup de persoane․

Aceste diferențe gramaticale pot afecta înțelegerea reciprocă între vorbitorii din diferite cercuri․ De exemplu, un vorbitor din cercul interior britanic poate avea dificultăți în a înțelege un vorbitor din cercul interior american care folosește o construcție gramaticală specifică americană․

Comunicare inter-culturală

Diversitatea limbii engleze are implicații semnificative pentru comunicarea interculturală․ Diferențele lingvistice, inclusiv pronunția, vocabularul și gramatica, pot crea bariere în comunicare, ducând la neînțelegeri și frustrări․ De exemplu, un vorbitor din cercul interior britanic poate avea dificultăți în a înțelege un vorbitor din cercul exterior indian care folosește un accent puternic și un vocabular specific․

Comunicarea interculturală este esențială într-o lume globalizată, iar conștientizarea diferențelor lingvistice este crucială pentru a facilita o comunicare eficientă․ Este important să fim receptivi la varietățile de engleză și să fim dispuși să ne adaptăm stilului de comunicare al interlocutorului․

În contextul comunicării interculturale, este important să fim conștienți de utilizarea jargonului și a colocvialismului․ Jargonul este un limbaj specific unui anumit domeniu profesional, în timp ce colocvialismul este un limbaj informal specific unui anumit grup social․ Utilizarea jargonului sau a colocvialismului poate crea bariere în comunicare, mai ales atunci când interlocutorul nu este familiarizat cu acești termeni․

Pentru a facilita comunicarea interculturală, este important să fim flexibili și să ne adaptăm stilului de comunicare al interlocutorului․ De asemenea, este important să fim conștienți de potențialele bariere lingvistice și să fim pregătiți să clarificăm neînțelegerile․

Standardizarea limbii engleze

Standardizarea limbii engleze este un proces complex și continuu, care implică stabilirea unor norme lingvistice comune pentru a facilita comunicarea și a asigura o anumită uniformitate․ Procesul de standardizare a limbii engleze a început în secolul al XVI-lea, cu apariția primelor dicționare și gramatici, și a continuat de-a lungul secolelor, adaptându-se la schimbările sociale și culturale․

Standardizarea limbii engleze a fost influențată de varietățile de engleză din cercul interior, în special de limba engleză britanică, care a fost considerată timp îndelungat drept standardul․ Cu toate acestea, în secolul al XX-lea, influența limbii engleze americane a crescut semnificativ, ducând la o standardizare mai largă, care include elemente din ambele varietăți․

Standardizarea limbii engleze nu este un proces static, ci unul dinamic, care se adaptează la schimbările sociale și culturale․ Noile tehnologii, globalizarea și influențele culturale diverse au contribuit la o standardizare mai flexibilă, care recunoaște diversitatea limbii engleze․

Standardizarea limbii engleze este un proces important, care facilitează comunicarea, standardizarea textelor academice și profesionale, precum și accesul la informații și resurse în limba engleză․ Cu toate acestea, este important să ne amintim că standardizarea nu elimină diversitatea limbii engleze, ci o recunoaște și o valorifică․

Diversitatea limbii engleze⁚ o perspectivă sociolingvistică

Politici lingvistice

Politicile lingvistice joacă un rol crucial în promovarea și reglarea utilizării limbii engleze în diverse contexte sociale și politice․ Aceste politici pot varia semnificativ de la o țară la alta, reflectând specificul istoric, cultural și social al fiecărei națiuni․

În țările din cercul interior, politicile lingvistice se concentrează adesea pe promovarea limbii engleze ca limbă oficială, pe standardizarea limbii și pe promovarea limbii engleze în educație și în sfera publică․ De exemplu, în Statele Unite ale Americii, limba engleză este limba oficială a țării, iar sistemul educațional se bazează pe predarea limbii engleze․

Politicile lingvistice pot avea un impact semnificativ asupra diversității lingvistice․ În unele cazuri, politicile lingvistice pot conduce la marginalizarea unor limbi minoritare sau la o presiune pentru asimilarea lingvistică․

În contextul globalizării, politicile lingvistice joacă un rol important în promovarea limbii engleze ca limbă globală, facilitând comunicarea inter-culturală și accesul la informații și resurse în limba engleză․ Cu toate acestea, este important să se asigure că politicile lingvistice nu conduc la o dominare lingvistică și la o diminuare a diversității lingvistice․

Politicile lingvistice trebuie să fie transparente, echitabile și să promoveze o utilizare responsabilă a limbii engleze, care să respecte diversitatea lingvistică și să promoveze o comunicare inter-culturală deschisă și incluzivă․