Cronologia Războiului din Vietnam

Cronologia Războiului din Vietnam

Războiul din Vietnam, un conflict complex și devastator, își are rădăcinile în secolul al XIX-lea, când Vietnamul a fost colonizat de Franța. După cel de-al Doilea Război Mondial, mișcarea naționalistă vietnameză, condusă de Ho Chi Minh, a luptat pentru independență, declanșând un război de gherilă împotriva Franței.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Vietnamul a declarat independența, dar Franța a refuzat să recunoască acest lucru. În contextul Războiului Rece, Vietnamul a devenit un teren de luptă între SUA și URSS, fiecare dintre ele sprijinind facțiuni opuse.

Conflictul dintre Vietnamul comunist, condus de Ho Chi Minh, și Franța, susținută de SUA, a escaladat într-un război violent, cunoscut sub numele de Primul Război din Indochina. Vietminh, armata vietnameză, a luptat cu succes împotriva forțelor franceze, obținând o victorie decisivă la Dien Bien Phu în 1954.

Acordurile de la Geneva din 1954 au pus capăt Primului Război din Indochina, dar au împărțit Vietnamul în două state⁚ Vietnamul de Nord, comunist, și Vietnamul de Sud, anticomunist. O alegere generală pentru reunificare a fost programată pentru 1956, dar nu a avut loc niciodată.

După Acordurile de la Geneva, Vietnamul de Sud a fost condus de Ngo Dinh Diem, un lider autoritar susținut de SUA. Diem a suprimat opoziția politică, consolidând puterea sa și aducând o instabilitate politică în Vietnamul de Sud. SUA, îngrijorate de răspândirea comunismului, au început să intervină în Vietnam, oferind sprijin financiar și militar guvernului de Sud.

În 1965, SUA a trimis trupe de luptă în Vietnam, marcand o escaladare majoră a conflictului. Războiul a devenit un război total, cu lupte intense și bombardamente aeriene masive. Trupele americane au luptat alături de armata vietnameză de sud împotriva Viet Cong, forțele comuniste din Vietnamul de Sud, și armatei nord-vietnameze.

În 1968, Viet Cong și armata nord-vietnameză au lansat o ofensivă majoră, cunoscută sub numele de Ofensiva Tet, atacand orașe importante din Vietnamul de Sud. Ofensiva Tet, deși o înfrângere militară pentru Viet Cong, a avut un impact semnificativ asupra opiniei publice americane, punand sub semnul întrebării victoria americană.

După Ofensiva Tet, presiunea publică asupra administrației americane pentru a pune capăt războiului a crescut. Negocierile de pace au început la Paris în 1968, dar au fost dificile, iar războiul a continuat. În 1973, Acordurile de Pace de la Paris au fost semnate, punand capăt participării militare americane în Vietnam.

După retragerea americană, Vietnamul de Nord a lansat o ofensivă finală, cucerind rapid Vietnamul de Sud. În aprilie 1975, Saigon, capitala Vietnamului de Sud, a căzut, iar Vietnamul a fost reunit sub conducerea comunistă.

1975-Prezent⁚ Moștenirea Războiului din Vietnam

Războiul din Vietnam a avut un impact profund asupra Vietnamului și lumii. Conflictul a lăsat o moștenire de distrugere, pierderi umane, probleme sociale și economice, dar a contribuit și la consolidarea mișcărilor anti-război și a contribuit la formarea unui nou ordin mondial.

Preludiul⁚ Rădăcinile Conflictului

Războiul din Vietnam, un conflict complex și devastator, își are rădăcinile în secolul al XIX-lea, când Vietnamul a fost colonizat de Franța. În 1858, Franța a intervenit în Vietnam, profitând de slăbiciunea dinastiei Nguyen și de conflictele interne. În 1884, Vietnamul a fost declarat protectorat francez, iar în 1887, a fost inclus în Indochina Franceză, alături de Laos și Cambodgia. Colonizarea franceză a adus cu sine exploatarea resurselor vietnameze, impunerea unei culturi străine și discriminarea populației locale. Vietnamezii au fost supuși unor taxe grele, au fost forțați să lucreze în plantații de cauciuc și au fost privați de acces la educație și la o viață decentă. Rezistența la dominația colonială a crescut treptat, iar în 1930, a fost înființat Partidul Comunist Vietnamez, condus de Ho Chi Minh, un fervent susținător al independenței. Partidul Comunist a promovat o ideologie anti-colonială și anti-imperialistă, inspirată de revoluția bolșevică din Rusia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Japonia a ocupat Indochina Franceză, dar mișcarea de rezistență vietnameză a continuat, atât împotriva japonezilor, cât și împotriva francezilor. Ho Chi Minh a format Vietminh, o mișcare de rezistență națională, care a luptat pentru independență și a obținut sprijin popular larg.

1945⁚ Independența Vietnamului și Nașterea Războiului Rece

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Japonia a capitulat, iar Franța a încercat să își reia controlul asupra Indochinei Franceze. Însă, în acest context, Vietminh, condus de Ho Chi Minh, a declarat independența Vietnamului la 2 septembrie 1945, la Hanoi. Ho Chi Minh a proclamat Republica Democratică Vietnam, bazându-se pe o ideologie comunistă inspirată de revoluția bolșevică din Rusia și de principiile de autodeterminare națională. Franța, cu sprijinul SUA, a refuzat să recunoască independența Vietnamului și a încercat să își restabilească autoritatea colonială. Această dispută a marcat începutul unui nou conflict, care a escaladat rapid într-un război de gherilă între Vietminh și Franța. În contextul Războiului Rece, Vietnamul a devenit un teren de luptă între SUA și URSS, fiecare dintre ele sprijinind facțiuni opuse. SUA, îngrijorate de răspândirea comunismului în Asia de Sud-Est, au oferit sprijin financiar și militar Franței, în timp ce URSS și China au sprijinit Vietminh. Războiul Rece a adus o nouă dimensiune conflictului din Vietnam, transformându-l într-o confruntare ideologică și geopolitică între cele două superputeri mondiale. În 1949, victoria comuniștilor în China a intensificat și mai mult îngrijorările SUA cu privire la expansiunea comunismului în Asia. Această situație a creat un context favorabil pentru intervenția SUA în Vietnam, care a avut loc în anii următori.

1946-1954⁚ Primul Război din Indochina

Conflictul dintre Vietnamul comunist, condus de Ho Chi Minh, și Franța, susținută de SUA, a escaladat într-un război violent, cunoscut sub numele de Primul Război din Indochina. Vietminh, armata vietnameză, a luptat cu succes împotriva forțelor franceze, folosind tactici de gherilă și beneficiind de sprijinul populației locale. Războiul a fost caracterizat de lupte intense, bombardamente aeriene și o strategie franceză de a controla zonele urbane și de a izola zonele rurale controlate de Vietminh. Deși Franța a beneficiat de o superioritate militară, Vietminh a reușit să obțină o victorie strategică, exploatând terenul accidentat, sprijinul populației și tacticile de gherilă. Un punct culminant al războiului a fost bătălia de la Dien Bien Phu, în 1954, unde Vietminh, sub conducerea generalului Võ Nguyên Giáp, a înfrânt complet forțele franceze, capturând peste 10.000 de soldați francezi. Victoria de la Dien Bien Phu a reprezentat un moment crucial în istoria Vietnamului, demonstrând capacitatea Vietminh de a învinge o putere colonială puternică, precum Franța. Această victorie a forțat Franța să negocieze retragerea din Vietnam, deschizând calea pentru o nouă etapă a conflictului, marcată de divizarea Vietnamului și de o nouă intervenție americană.

1954⁚ Acordurile de la Geneva și Divizarea Vietnamului

Acordurile de la Geneva din 1954 au pus capăt Primului Război din Indochina, dar au împărțit Vietnamul în două state⁚ Vietnamul de Nord, comunist, și Vietnamul de Sud, anticomunist. Această divizare a fost o soluție temporară, menită să ofere o perioadă de tranziție pentru reunificarea Vietnamului printr-o alegere generală programată pentru 1956. Cu toate acestea, această alegere nu a avut loc niciodată, din cauza tensiunilor politice crescânde și a intervenției crescânde a SUA în Vietnamul de Sud. Acordurile de la Geneva au stabilit o zonă demilitarizată de-a lungul liniei 17, care a separat cele două state, și au cerut retragerea tuturor forțelor străine din Vietnam. De asemenea, au garantat libertatea de mișcare a populației între cele două state, dar acest lucru a fost dificil de implementat în practică. Divizarea Vietnamului a marcat un moment crucial în istoria țării, creând o frontieră artificială și alimentând o nouă etapă a conflictului, marcată de intervenția americană și de o luptă pentru reunificarea Vietnamului. În timp ce Vietnamul de Nord, sub conducerea lui Ho Chi Minh, a fost condus de un regim comunist, Vietnamul de Sud a fost condus de un regim anticomunist, susținut de SUA, ceea ce a dus la o instabilitate politică și la o escaladare a conflictului.

1955-1964⁚ Escaladarea Conflictului și Intervenția Americană

După Acordurile de la Geneva, Vietnamul de Sud a fost condus de Ngo Dinh Diem, un lider autoritar susținut de SUA. Diem a suprimat opoziția politică, consolidând puterea sa și aducând o instabilitate politică în Vietnamul de Sud. Această instabilitate a creat un teren fertil pentru Viet Cong, un grup de gherilă comunistă care a luptat împotriva guvernului de Sud. Între timp, SUA, îngrijorate de răspândirea comunismului în Asia de Sud-Est, au început să intervină în Vietnam, oferind sprijin financiar și militar guvernului de Sud. Acest sprijin a crescut treptat, transformându-se în implicare militară directă. SUA a furnizat arme, echipamente și instruire forțelor armate vietnameze de Sud, iar agenții CIA au fost implicați în operațiuni secrete de sabotaj și de luptă împotriva Viet Cong. În 1961, președintele american John F. Kennedy a autorizat o creștere semnificativă a numărului de consilieri militari americani în Vietnam, ceea ce a marcat o escaladare a implicării americane în conflict. Escaladarea conflictului a fost alimentată de o serie de factori, inclusiv de frica de domino, teoria conform căreia căderea unei țări în comunism ar duce la căderea altor țări din regiune, și de dorința de a proteja interesele americane în Asia de Sud-Est. Intervenția americană a avut un impact major asupra conflictului, transformând un război civil într-un război internațional.

1965-1968⁚ Escaladarea Totală a Războiului

În 1965, SUA a trimis trupe de luptă în Vietnam, marcand o escaladare majoră a conflictului. Această decizie a fost luată în urma unor atacuri ale Viet Cong asupra unor nave americane în Golful Tonkin. Președintele Lyndon B. Johnson a obținut aprobarea Congresului pentru a utiliza forța militară în Vietnam, iar trupele americane au început să se implice direct în lupte. Războiul a devenit un război total, cu lupte intense și bombardamente aeriene masive. Trupele americane au luptat alături de armata vietnameză de sud împotriva Viet Cong, forțele comuniste din Vietnamul de Sud, și armatei nord-vietnameze. SUA a mobilizat resurse militare masive, inclusiv avioane, tancuri, artilerie și nave de război. Conflictul a fost caracterizat de lupte grele în junglă, de ambuscade, de atacuri cu artilerie și de bombardamente aeriene. Forțele americane au întâmpinat o rezistență acerbă din partea Viet Cong și a armatei nord-vietnameze, care aveau o cunoaștere aprofundată a terenului și o capacitate de a se adapta la condițiile de luptă. Războiul a fost marcat de atrocități de ambele părți, inclusiv de masacrul de la My Lai, un incident în care trupele americane au ucis sute de civili neînarmat. Escaladarea totală a războiului a avut un impact devastator asupra Vietnamului, cu pierderi umane uriașe, distrugeri masive și o criză umanitară majoră.

1968⁚ Ofensiva Tet și Punctul de Cotitură

În 1968, Viet Cong și armata nord-vietnameză au lansat o ofensivă majoră, cunoscută sub numele de Ofensiva Tet, atacand orașe importante din Vietnamul de Sud. Ofensiva a început în timpul sărbătorii tradiționale vietnameze Tet, când forțele comuniste au lansat atacuri simultane în mai multe orașe, inclusiv Saigon, Hue și Da Nang. Atacurile au fost surprinzătoare și au demonstrat capacitatea Viet Cong de a lupta în zone urbane. Deși ofensiva a fost o înfrângere militară pentru Viet Cong, având în vedere pierderile suferite și eșecul de a cuceri orașele importante, ea a avut un impact semnificativ asupra opiniei publice americane. Imaginile de la televizor cu lupte intense în orașe, inclusiv Saigon, au șocat publicul american, punand sub semnul întrebării victoria americană. Ofensiva Tet a demonstrat că războiul era departe de a se termina și a contribuit la o creștere a opoziției față de război în SUA. Președintele Johnson a anunțat o limitare a bombardamentelor aeriene asupra Vietnamului de Nord și a început negocierile de pace cu Vietnamul de Nord. Ofensiva Tet a marcat un punct de cotitură în război, aducând o schimbare majoră în opinia publică americană și a contribuit la retragerea treptată a SUA din război.

1969-1973⁚ Negocierile de Pace și Retragerea Americană

După Ofensiva Tet, presiunea publică asupra administrației americane pentru a pune capăt războiului a crescut. Negocierile de pace au început la Paris în 1968, dar au fost dificile, iar războiul a continuat. Președintele Richard Nixon, care a preluat funcția în 1969, a adoptat o strategie de „vietnamizare” a războiului, transferand treptat responsabilitatea luptei către armata vietnameză de sud. Această strategie a inclus retragerea treptată a trupelor americane din Vietnam și intensificarea bombardamentelor asupra Vietnamului de Nord. Nixon a sperat să forțeze Vietnamul de Nord să negocieze un acord de pace favorabil SUA. În 1972, Nixon a ordonat o intensificare a bombardamentelor asupra Vietnamului de Nord, cunoscută sub numele de Operațiunea Linebacker II, în încercarea de a forța regimul comunist să negocieze. În 1973, Acordurile de Pace de la Paris au fost semnate, punand capăt participării militare americane în Vietnam. Acordurile prevedeau retragerea trupelor americane, eliberarea prizonierilor de război americani și încetarea bombardamentelor asupra Vietnamului de Nord. Totuși, acordurile nu au pus capăt conflictului, iar războiul a continuat între Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud.

1973-1975⁚ Ofensiva Finală a Nord-Vietnamului și Reunificarea

După retragerea americană, Vietnamul de Nord a lansat o ofensivă finală, profitand de slăbiciunea armatei vietnameze de sud și de lipsa sprijinului american. Ofensiva a început în martie 1975, cu o serie de atacuri fulgerătoare asupra pozițiilor vietnameze de sud; Armata vietnameză de nord, mai bine echipată și mai bine pregătită, a avansat rapid, cucerind orașe importante și puncte strategice. În aprilie 1975, Saigon, capitala Vietnamului de Sud, a căzut în mâinile forțelor nord-vietnameze. Președintele vietnamez de sud, Nguyen Van Thieu, a fugit din țară, iar guvernul său s-a prăbușit. Cucerirea Saigonului a marcat sfârșitul războiului din Vietnam și reunificarea țării sub conducerea comunistă. Vietnamul de Nord a absorbit Vietnamul de Sud, formând Republica Socialistă Vietnam. Reunificarea a fost urmată de o perioadă de reconstrucție și reintegrare a celor două părți ale țării, dar a fost marcată și de represiuni politice și de persecuții împotriva foștilor susținători ai regimului de sud.