Andrew Johnson⁚ Reconstrucția și Impeachmentul

Andrew Johnson⁚ Reconstrucția și Impeachmentul

10 Lucruri de Știut despre Andrew Johnson

Andrew Johnson, al 17-lea președinte al Statelor Unite, a fost o figură controversată în istoria americană, cunoscut mai ales pentru rolul său în Reconstrucția după Războiul Civil și pentru impeachment-ul său de către Congres.

1. Introducere⁚ Andrew Johnson și Epoca Reconstrucției

Andrew Johnson, al 17-lea președinte al Statelor Unite, a fost o figură complexă și controversată în istoria americană, marcată în special de rolul său în Epoca Reconstrucției, perioada de după Războiul Civil (1861-1865) dedicată reconstruirii națiunii și reintegrării statelor din sud. Johnson a preluat președinția în urma asasinării lui Abraham Lincoln, în aprilie 1865, și a moștenit o națiune divizată, cu o serie de provocări majore, inclusiv reconstrucția Sudului, reintegrarea fostelor state confederate, emanciparea sclavilor și asigurarea drepturilor civile pentru afro-americani.

Președinția lui Johnson a fost marcată de un conflict profund cu Congresul, dominat de Partidul Republican, în special cu aripa radicală a republicanilor, care susținea o reconstrucție mai radicală a Sudului, cu garanții solide pentru drepturile afro-americanilor. Johnson, un fost democrat din Sud, a susținut o abordare mai lenientă, ceea ce a dus la o serie de tensiuni și la o confruntare politică care a culminat cu impeachment-ul său în 1868.

2. Contextul Istoric⁚ Războiul Civil și Abolirea Sclaviei

Pentru a înțelege rolul lui Andrew Johnson în Reconstrucție, este esențial să analizăm contextul istoric al Războiului Civil American (1861-1865) și al abolirii sclaviei. Războiul Civil a fost o confruntare sângeroasă între statele din Nord (Uniunea) și statele din Sud (Confederatia), divizate în principal de problema sclaviei.

Confederatia, condusă de statele din sud, a susținut menținerea sclaviei, considerând-o o instituție fundamentală pentru economia și societatea lor. Uniunea, condusă de statele din nord, a luptat pentru abolirea sclaviei și pentru menținerea unității națiunii.

În 1863, președintele Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare, eliberând toți sclavii din statele rebele. Această proclamație a fost un punct de cotitură în război, transformând conflictul într-o luptă pentru libertate și egalitate.

În 1865, după capitularea Confederației, al 13-lea Amendament al Constituției Statelor Unite a fost ratificat, abolind sclaviei în întreaga țară.

2.1. Războiul Civil American (1861-1865)

Războiul Civil American (1861-1865) a fost un conflict sângeros care a divizat națiunea în două tabere⁚ Uniunea, formată din statele din nord, și Confederația, formată din statele din sud.

Cauza principală a războiului a fost problema sclaviei. Statele din sud se bazau pe sclavie pentru economia lor, în timp ce statele din nord considerau sclavia o instituție imorală și inumană.

Confruntarea a început în 1861, când statele din sud s-au separat de Uniune și au format Confederația.

Războiul a durat patru ani, caracterizat de lupte sângeroase și pierderi umane semnificative.

În 1865, după capitularea Confederației, războiul a luat sfârșit.

Războiul Civil American a fost un eveniment crucial în istoria Statelor Unite, având un impact profund asupra societății, economiei și politicii naționale.

2.2. Abolirea Sclaviei⁚ Al 13-lea Amendament

Unul dintre rezultatele majore ale Războiului Civil a fost abolirea sclaviei în Statele Unite.

Pe 1 ianuarie 1863, președintele Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare, care a declarat liberi toți sclavii din statele rebele.

Cu toate acestea, abolirea sclaviei a fost formalizată prin adoptarea celui de-al 13-lea Amendament la Constituția Statelor Unite, ratificat în 1865.

Acest amendament a declarat⁚ “Nici o sclavie sau servitute involuntară nu va exista în Statele Unite sau în orice teritoriu supus jurisdicției acestora.”

Al 13-lea Amendament a reprezentat un pas crucial către o societate egalitară, eliminând sclavia ca instituție legală și deschizând calea pentru eliberarea a milioane de oameni.

Cu toate acestea, eliberarea sclavilor a fost doar începutul unui proces lung și complex de reconstrucție a societății americane.

3. Ascensiunea lui Andrew Johnson la Președinție

Andrew Johnson a devenit președinte în circumstanțe tragice, după asasinarea lui Abraham Lincoln în 1865.

Johnson, un democrat din Tennessee, a fost vicepreședintele lui Lincoln, ales pe un bilet comun cu republicanii în 1864, pentru a atrage sprijinul din Sud.

Deși a fost un unionist în timpul Războiului Civil, Johnson a fost un critic al politicii de reconstrucție a lui Lincoln, considerând-o prea indulgentă cu statele rebele.

După asasinarea lui Lincoln, Johnson a preluat conducerea națiunii, dar a fost confruntat cu o serie de provocări majore⁚ reconstrucția Sudului, emanciparea sclavilor și integrarea lor în societate, precum și reconcilierea dintre Nord și Sud.

Ascensiunea lui Johnson la președinție a marcat o schimbare dramatică în politica americană, cu implicații semnificative pentru Reconstrucție.

3.1. Moartea lui Abraham Lincoln

Moartea lui Abraham Lincoln, în 1865, a fost un eveniment tragic care a marcat profund istoria Statelor Unite.

Lincoln, președintele care a condus națiunea prin Războiul Civil și a semnat Proclamația de Emancipare, a fost asasinat de John Wilkes Booth, un actor simpatizant al cauzei confederate.

Asasinarea lui Lincoln a șocat națiunea și a adus o nouă perioadă de incertitudine și instabilitate, în timp ce națiunea se confrunta cu reconstrucția Sudului și cu integrarea fostului sclavi în societate.

Moartea lui Lincoln a avut un impact major asupra politicii americane, iar moștenirea sa a continuat să inspire generații de americani.

Ascensiunea lui Andrew Johnson la președinție, după moartea lui Lincoln, a marcat o schimbare semnificativă în politica americană, cu implicații majore pentru Reconstrucție.

3.2. Johnson, un Președinte din Sud

Andrew Johnson, născut în Tennessee, era un politician cu o istorie complexă și controversată, care a reflectat diviziunile profunde din societatea americană de la acea vreme.

Provenind dintr-un stat sudic, Johnson a fost un susținător al Uniunii, dar a avut o atitudine ambivalentă față de sclavie.

Deși a votat împotriva secesiunii, Johnson a fost un democrat sudic care s-a opus unor măsuri radicale de emancipare și a susținut o reconstrucție mai lenientă.

Această poziție l-a plasat în conflict cu republicanii radicali, care promovau drepturi egale pentru foștii sclavi și o reconstrucție mai dură a Sudului;

Johnson, ca președinte din Sud, a reprezentat o perspectivă diferită asupra Reconstrucției, care a dus la tensiuni politice și la o confruntare majoră cu Congresul.

4. Reconstrucția Prezidențială⁚ Planurile lui Johnson

După asasinarea lui Lincoln, Johnson a preluat conducerea Reconstrucției, implementând o politică mai lenientă față de statele sudice.

Planul său de reconstrucție se baza pe iertarea rapidă a liderilor confederati și pe o readucere rapidă a statelor sudice la Uniune, cu condiția ca acestea să accepte al 13-lea amendament, care abolea sclavia.

Johnson credea că statele sudice ar trebui să aibă libertatea de a-și organiza propriile guverne și de a decide asupra drepturilor civile ale foștilor sclavi.

Această abordare lenientă a fost criticată de republicanii radicali, care considerau că Johnson nu făcea suficient pentru a proteja drepturile foștilor sclavi și pentru a garanta o reconstrucție justă și egalitară.

Conflictul dintre Johnson și republicanii radicali a dus la o criză politică majoră care a marcat Reconstrucția.

4.1. Reconstrucția Prezidențială⁚ O Abordare Lenientă

Planul de Reconstrucție al lui Johnson, cunoscut sub numele de „Reconstrucția Prezidențială”, se baza pe o abordare lenientă față de statele sudice.

Johnson a emis o serie de amnistii pentru liderii confederati, permițându-le să reintre în viața politică.

El a cerut statelor sudice să adopte al 13-lea amendament, care abolea sclavia, ca o condiție pentru readmiterea lor în Uniune.

Cu toate acestea, Johnson a lăsat statele sudice să decidă asupra drepturilor civile ale foștilor sclavi, considerând că acestea ar trebui să aibă libertatea de a-și organiza propriile guverne.

Această abordare a fost criticată de republicanii radicali, care au considerat-o prea lenientă și au susținut că statele sudice ar trebui să fie obligate să garanteze egalitatea pentru foștii sclavi.

Această diferență de opinie a dus la un conflict politic major între Johnson și republicanii radicali.

4.2. Black Codes și Discriminarea împotriva Fostului Sclavi

Odată cu readmiterea statelor sudice, au apărut o serie de legi numite „Black Codes”, care limitau sever libertatea și drepturile foștilor sclavi.

Aceste legi impuneau restricții privind dreptul de vot, dreptul de proprietate, libertatea de mișcare și accesul la educație.

De exemplu, multe state sudice au interzis foștilor sclavi să dețină arme, să se angajeze în anumite meserii sau să se adune în grupuri mari.

Black Codes au fost o formă subtilă de discriminare, care a avut ca scop menținerea unei ierarhii sociale bazate pe rasa.

Johnson, deși a condamnat sclavia, a susținut că statele sudice au dreptul de a-și organiza propriile sisteme sociale, inclusiv Black Codes.

Această poziție a fost criticată de republicanii radicali, care au considerat că Black Codes erau o încercare de a readuce sclavia sub o altă formă.

4.3. Freedmen’s Bureau și Asistența pentru Fostul Sclavi

În contextul Reconstrucției, Congresul a creat Freedmen’s Bureau, o agenție federală cu scopul de a oferi asistență foștilor sclavi în tranziția către libertate.

Freedmen’s Bureau a oferit sprijin în găsirea locurilor de muncă, accesul la educație, asistență medicală și soluționarea disputelor legale.

Deși a fost o inițiativă importantă, Freedmen’s Bureau s-a confruntat cu o serie de obstacole, inclusiv finanțare insuficientă și opozitie din partea statelor sudice.

Johnson, deși a susținut inițial Freedmen’s Bureau, a devenit din ce în ce mai critic față de agenție, considerând-o o intervenție excesivă a guvernului federal în treburile statelor.

El a redus finanțarea Freedmen’s Bureau și a obstrucționat eforturile sale de a ajuta foștii sclavi.

Această atitudine a lui Johnson a contribuit la deteriorarea relației sale cu republicanii radicali și a intensificat conflictul dintre el și Congres.

5. Conflictul cu Radicalii Republicani

Președintele Johnson a intrat rapid într-un conflict cu Radicalii Republicani, o facțiune puternică din Congres care susținea o Reconstrucție mai radicală.

Radicalii Republicani doreau să ofere cetățenie și drepturi de vot foștilor sclavi, să garanteze egalitatea juridică și să protejeze drepturile civile ale afro-americanilor.

Această viziune a intrat în conflict cu politica lui Johnson, care favoriza o Reconstrucție mai lenientă, bazată pe o readmisie rapidă a statelor sudice în Uniune, fără garanții semnificative pentru drepturile foștilor sclavi.

Johnson a considerat că Reconstrucția radicală era o amenințare la adresa puterii statelor și a ordinii sociale.

Conflictul dintre Johnson și Radicalii Republicani s-a intensificat în 1866, când Congresul a refuzat să accepte planurile de reconstrucție ale președintelui.

Această dispută a dus la o confruntare politică majoră, care a culminat cu impeachment-ul lui Johnson în 1868.

5.1. Radicalii Republicani și Obiectivele lor

Radicalii Republicani, o fracțiune influentă din Congresul american, au jucat un rol crucial în Reconstrucția după Războiul Civil.

Această fracțiune, condusă de lideri precum Thaddeus Stevens și Charles Sumner, a susținut o Reconstrucție radicală, care se concentra pe garantarea drepturilor civile și politice ale foștilor sclavi.

Obiectivele principale ale Radicalilor Republicani erau⁚

• Abolirea completă a sclaviei și garantarea libertății foștilor sclavi.
• Acordarea cetățeniei și a drepturilor de vot foștilor sclavi.
• Implementarea legislației federale pentru a proteja drepturile civile ale afro-americanilor.
• Reformarea sistemului politic din Sud, pentru a preveni revenirea la dominația albă.

Radicalii Republicani au considerat că Reconstrucția ar trebui să fie o perioadă de transformare socială și politică profundă, care să asigure egalitatea pentru toți americanii, indiferent de rasă.

5.2. Al 14-lea Amendament și Cetățenia

Al 14-lea Amendament al Constituției Statelor Unite, adoptat în 1868, a fost un instrument crucial în Reconstrucție, definind cetățenia americană și garantând protecția egală în fața legii pentru toți cetățenii.

Amendamentul a stabilit că toate persoanele născute sau naturalizate în Statele Unite, și supuse jurisdicției lor, sunt cetățeni ai Statelor Unite și ai statului în care locuiesc.

De asemenea, a interzis statelor să le refuze cetățenilor drepturile sau imunitățile acordate de lege, să priveze o persoană de viață, libertate sau proprietate fără un proces legal just și să refuze o persoană de protecția egală a legilor.

Al 14-lea Amendament a avut o importanță crucială pentru afro-americani, garantând cetățenia și protejând drepturile lor civile.

Cu toate acestea, implementarea sa a fost controversată și a fost supusă unor interpretări diferite de-a lungul timpului.

5.3. Al 15-lea Amendament și Dreptul de Vot

Al 15-lea Amendament al Constituției Statelor Unite, adoptat în 1870, a fost o victorie majoră pentru mișcarea pentru drepturile civile, garantând dreptul de vot pentru toți bărbații, indiferent de rasă sau culoare.

Acest amendament a interzis statelor să refuze sau să limiteze dreptul de vot al unui cetățean pe baza rasei, culorii, servituții anterioare sau a condiției de a fi fost fost un sclav.

Al 15-lea Amendament a fost un pas important către egalitatea politică pentru afro-americani, dar implementarea sa a fost din nou dificilă, cu statele din sud adoptând diverse tactici pentru a împiedica afro-americanii să voteze.

Aceste tactici, precum taxele de vot, testele de alfabetizare și clauzele de bun-simț, au fost concepute pentru a disuaza afro-americanii de la participarea la alegeri.

Lupta pentru dreptul de vot al afro-americanilor a continuat de-a lungul secolului al XX-lea, cu progrese semnificative obținute în urma Mișcării pentru Drepturile Civile din anii 1960.

6. Impeachmentul lui Andrew Johnson

Impeachmentul lui Andrew Johnson a fost un eveniment semnificativ în istoria politică americană, marcat de tensiuni intense între președinte și Congresul Statelor Unite.

Johnson a fost acuzat de către Camera Reprezentanților în 1868, pe baza acuzațiilor de încălcare a Legii Tenure of Office Act, prin demiterea secretarului de război Edwin Stanton fără aprobarea Senatului.

Procesul de impeachment a fost o luptă politică acerbă, cu republicani radicali hotărâți să-l îndepărteze pe Johnson de la putere, în timp ce democrații și unii republicani moderați s-au opus impeachment-ului.

Senatul a votat pentru condamnarea lui Johnson, dar nu a obținut majoritatea de două treimi necesară pentru a-l demit din funcție.

Impeachmentul lui Johnson a fost un moment crucial în Reconstrucție, evidențiind conflictul politic dintre președinte și Congres cu privire la viitorul națiunii după Războiul Civil.

6.1. Legea Tenure of Office Act

Legea Tenure of Office Act, adoptată în 1867, a fost un punct crucial în conflictul dintre președintele Andrew Johnson și Congresul Statelor Unite, contribuind în mod direct la impeachment-ul său.

Această lege impunea ca președintele să obțină aprobarea Senatului pentru a demit oficiali federali, inclusiv membrii cabinetului.

Johnson a considerat această lege o încălcare a puterilor prezidențiale și a refuzat să o respecte, susținând că era o încercare a Congresului de a-și limita autoritatea.

În 1868, Johnson a demis secretarul de război Edwin Stanton, un susținător al Reconstrucției radicale, fără aprobarea Senatului, încălând direct Legea Tenure of Office Act.

Această acțiune a fost folosită de către republicani radicali ca bază pentru acuzațiile de impeachment împotriva lui Johnson, acuzându-l de încălcare a legii și de obstrucționarea Congresului.

6.2. Acuzațiile împotriva lui Johnson

Acuzațiile de impeachment împotriva lui Andrew Johnson s-au bazat pe încălcarea Legii Tenure of Office Act, adoptată în 1867, care impunea ca președintele să obțină aprobarea Senatului pentru a demit oficiali federali.

Republicii radicali, care dețineau majoritatea în Congres, au acuzat pe Johnson de obstrucționarea Congresului și de încălcare a legii, considerând că demiterea secretarului de război Edwin Stanton fără aprobarea Senatului a fost o acțiune ilegală.

Acuzațiile au fost formulate în 11 puncte, care se refereau la încălcarea Legii Tenure of Office Act și la alte acțiuni considerate de către republicani radicali ca fiind o obstrucționare a Reconstrucției și a eforturilor de a garanta drepturile civile ale fostului sclavi.

Johnson a negat toate acuzațiile și a susținut că demiterea lui Stanton a fost justificată de comportamentul său necorespunzător, dar republicani radicali au considerat că acuzațiile erau suficient de grave pentru a justifica impeachment-ul.