Biografia lui Calvin Coolidge, al 30-lea președinte al Statelor Unite

Biografia lui Calvin Coolidge, al 30-lea președinte al Statelor Unite

Calvin Coolidge, cunoscut și sub numele de “Silent Cal”, a fost al 30-lea președinte al Statelor Unite, servind în funcție din 1923 până în 1929. Președinția sa a fost marcată de o perioadă de prosperitate economică fără precedent, dar și de controverse legate de scandaluri politice și de o politică internă conservatoare.

Introducere

Calvin Coolidge, al 30-lea președinte al Statelor Unite, a fost o figură complexă și controversată în istoria americană. Născut în 1872 într-o familie modestă din Vermont, Coolidge a urcat treptele politicii cu o perseverență remarcabilă, de la o funcție locală la guvernatorul statului Massachusetts, ajungând în cele din urmă la Casa Albă. Președinția sa, care a durat din 1923 până în 1929, a coincis cu o perioadă de prosperitate economică fără precedent, cunoscută sub numele de “anii nebuni” (Roaring Twenties).

Cu toate acestea, mandatul lui Coolidge a fost marcat și de scandaluri politice, cum ar fi Scandalul Teapot Dome, care a zdruncinat încrederea publică în administrația sa. De asemenea, politicile sale interne, bazate pe un liberalism economic strict și pe o atitudine conservatoare în privința problemelor sociale, au generat controverse aprinse.

În ciuda criticilor, Coolidge a rămas o figură populară în rândul americanilor, apreciat pentru calmul său, pentru atitudinea sa pragmatică și pentru abilitatea sa de a conduce țara printr-o perioadă de tranziție socială și economică rapidă. Moștenirea sa, complexă și controversată, continuă să fie analizată și dezbătută de istoricii americani.

Viața timpurie și cariera politică

Calvin Coolidge s-a născut în 1872 în Plymouth, Vermont, într-o familie modestă cu origini în New England. Tatăl său, John Coolidge, era un fermier și un comerciant local, iar mama sa, Victoria Moor Coolidge, era o femeie devotată și educată. Coolidge a urmat școala locală, demonstrând încă de mic o pasiune pentru lectură și o minte ascuțită.

După absolvirea liceului, Coolidge a studiat dreptul la Universitatea din Amherst, unde a excelat atât la studiu, cât și la activitățile extracurriculare. A absolvit în 1895, devenind avocat în Northampton, Massachusetts. Cariera sa politică a început în 1907, când a fost ales în Consiliul Municipal al orașului Northampton, urcând rapid în funcții mai importante.

Coolidge a fost ales în Camera Reprezentanților din Massachusetts în 1911, apoi în Senat în 1915. A devenit guvernator al statului Massachusetts în 1919, câștigând popularitate prin abordarea sa pragmatică și eficientă a problemelor sociale și economice. În timpul mandatului său de guvernator, Coolidge a fost apreciat pentru gestionarea grevei generale a lucrătorilor din industria textilelor din 1919, demonstrând o atitudine fermă, dar echilibrată.

Educația și începuturile în politică

Calvin Coolidge a urmat școala locală din Plymouth, Vermont, demonstrând încă de mic o pasiune pentru lectură și o minte ascuțită. A fost un elev diligent, interesat de istorie, literatură și politică. După absolvirea liceului, Coolidge a mers la Universitatea din Amherst, unde a studiat dreptul. A fost un student exemplar, implicându-se activ în activitățile extracurriculare, inclusiv în echipa de fotbal și în clubul de dezbateri.

La Amherst, Coolidge a fost cunoscut pentru inteligența sa, pentru vorbirea sa calmă și pentru capacitatea sa de a se concentra asupra problemelor esențiale. A absolvit în 1895, devenind avocat în Northampton, Massachusetts. A practicat dreptul cu succes, câștigând o reputație de profesionist competent și onest.

Coolidge s-a implicat în politica locală din Northampton, devenind membru al Consiliului Municipal în 1907. A fost un politician pragmatic, interesat de rezolvarea problemelor practice ale comunității. A câștigat aprecierea cetățenilor pentru abordarea sa realistă și eficientă. În 1911, Coolidge a fost ales în Camera Reprezentanților din Massachusetts, marcând începutul ascensiunii sale politice.

Guvernatorul statului Massachusetts

În 1918, Calvin Coolidge a fost ales guvernator al statului Massachusetts, o funcție pe care a ocupat-o cu succes timp de doi ani. Perioada sa de guvernare a fost marcată de o serie de evenimente importante, inclusiv greva generală a muncitorilor din Boston, în 1919. Coolidge a adoptat o poziție fermă, dar echilibrată în gestionarea conflictului, demonstrând o înțelegere profundă a problemelor sociale și economice ale timpului.

În timpul grevei, Coolidge a refuzat să cedeze presiunilor sindicatelor, dar a acționat pentru a proteja drepturile muncitorilor. Decizia sa de a chema Garda Națională pentru a pune capăt violenței a fost criticată de unii, dar a fost apreciată de alții pentru hotărârea sa de a menține ordinea publică. Gestul său de a respinge o cerere a sindicatelor de a negocia cu guvernatorul a fost considerat de unii drept o victorie a capitalismului american.

Atitudinea fermă și pragmatica a lui Coolidge în timpul grevei a contribuit la consolidarea imaginii sale publice ca un lider puternic și competent. A devenit o figură populară în rândul republicanilor, iar succesul său în Massachusetts a pavat calea pentru o carieră politică la nivel național.

Președinția lui Calvin Coolidge (1923-1929)

Președinția lui Calvin Coolidge a fost marcată de o perioadă de prosperitate economică fără precedent în Statele Unite, cunoscută sub numele de “anii ’20 fericiți”. După moartea președintelui Warren G. Harding în 1923, Coolidge a preluat funcția de președinte, iar în 1924 a fost ales pentru un mandat complet. Președinția sa a fost caracterizată de o politică economică conservatoare, bazată pe principiul laissez-faire, care a permis afacerilor să prospere fără intervenția guvernului.

Coolidge a crezut că prosperitatea economică era rezultatul libertății individuale și a competiției libere, iar rolul guvernului ar trebui să fie limitat la asigurarea unui cadru legal stabil pentru afaceri. El a susținut reducerea taxelor, controlul cheltuielilor guvernamentale și a promovat o politică monetară restrictivă pentru a controla inflația. Politica sa economică a contribuit la o creștere economică rapidă, la o scădere a șomajului și la o creștere a nivelului de trai al populației.

În timpul președinției sale, Statele Unite au cunoscut o creștere spectaculoasă a producției industriale, a investițiilor și a consumului. Industria auto a cunoscut o explozie, iar piața de capital a înflorit. Cu toate acestea, prosperitatea economică a anilor ’20 a fost însoțită de o creștere a inegalității sociale și de o speculație excesivă pe piața bursieră, factori care au contribuit la declanșarea Marii Depresii din 1929.

Urcarea la președinție

Calvin Coolidge a urcat la președinție în urma morții subite a predecesorului său, Warren G. Harding, în august 1923. Coolidge, în calitate de vicepreședinte, a preluat funcția de președinte conform prevederilor Constituției americane. Deși a fost un politician experimentat, cu o carieră politică de succes în statul Massachusetts, puțini se așteptau ca Coolidge să devină președinte. El a fost un republican conservator, cunoscut pentru stilul său taciturn și pentru atitudinea sa pragmatică.

În 1924, Coolidge a candidat la un mandat complet de președinte și a obținut o victorie covârșitoare, învingându-l pe John W. Davis, candidatul Partidului Democrat. Coolidge a beneficiat de popularitatea prosperității economice din anii ’20, dar și de lipsa de unitate în rândul democraților. Campania sa electorală s-a bazat pe sloganul “Keep Cool with Coolidge”, reflectând atitudinea sa calmă și pragmatică.

Urcarea lui Coolidge la președinție a marcat o schimbare importantă în politica americană. El a fost un președinte conservator, care a promovat o politică economică de laissez-faire și a redus intervenția guvernului în economie. Președinția sa a fost o perioadă de prosperitate economică, dar și de controverse legate de scandaluri politice și de o politică internă conservatoare.

Politica economică

Politica economică a lui Calvin Coolidge a fost caracterizată de o abordare conservatoare, bazată pe principiul laissez-faire. El a crezut că intervenția guvernului în economie ar trebui să fie minimă, iar piețele libere ar trebui lăsate să se regleze singure. Această abordare a fost în concordanță cu ideologia republicană a vremii, care susținea o economie liberă și o reducere a cheltuielilor guvernamentale.

Coolidge a redus impozitele, a promovat investițiile private și a limitat reglementarea guvernamentală. El a susținut o politică monetară restrictivă, menținând dobânzile la un nivel scăzut pentru a stimula creșterea economică. Această politică a dus la o perioadă de prosperitate economică fără precedent în anii ’20, cunoscută sub numele de “Roaring Twenties”. Industria americană a cunoscut o creștere rapidă, iar investițiile în noi tehnologii, cum ar fi automobilul și radioul, au creat noi locuri de muncă și au stimulat consumul.

Cu toate acestea, politica economică a lui Coolidge a fost criticată pentru că a contribuit la o creștere a inegalității sociale și la o speculație excesivă pe piața bursieră. Criticii au susținut că prosperitatea din anii ’20 a fost construită pe o bază fragilă, iar lipsa de reglementare a dus la o balonare a pieței bursiere, care avea să explodeze în 1929, declanșând Marea Criză.

Laissez-faire și prosperitatea anilor ’20

Politica economică a lui Coolidge, bazată pe principiul laissez-faire, a fost un factor cheie în prosperitatea economică a anilor ’20. Această abordare a promovat o intervenție minimă a guvernului în economie, lăsând piețele libere să se regleze singure. Coolidge a redus impozitele, a relaxat reglementările guvernamentale și a promovat investițiile private, creând un climat favorabil pentru creșterea economică.

Reducerea impozitelor a stimulat investițiile și consumul, în timp ce relaxarea reglementărilor a permis companiilor să opereze mai liber, inovând și expandându-se. Această politică a dus la o creștere rapidă a industriei americane, cu o producție în masă a bunurilor de consum, cum ar fi automobilele, radioul și aparatele electrocasnice. Creșterea economică a generat noi locuri de muncă, a stimulat consumul și a dus la o creștere semnificativă a nivelului de trai al populației americane.

Perioada anilor ’20 a fost marcată de un boom economic fără precedent, cunoscut sub numele de “Roaring Twenties”. Cu toate acestea, prosperitatea a fost construită pe o bază fragilă, iar lipsa de reglementare a dus la o speculație excesivă pe piața bursieră, care avea să explodeze în 1929, declanșând Marea Criză.

Economia americană în timpul președinției lui Coolidge

Președinția lui Coolidge a coincis cu o perioadă de prosperitate economică fără precedent în Statele Unite, cunoscută sub numele de “Roaring Twenties”. Economia americană a cunoscut o creștere rapidă, stimulată de o serie de factori, inclusiv o producție industrială în masă, o creștere a consumului și o expansiune a creditului.

Industria americană a beneficiat de inovații tehnologice, cum ar fi automobilele, radioul și aparatele electrocasnice, care au generat noi locuri de muncă și au stimulat consumul. Creșterea producției a dus la o creștere a productivității și la o scădere a prețurilor, ceea ce a permis populației să-și sporească puterea de cumpărare. Expansiunea creditului a facilitat achiziționarea de bunuri de consum, stimulând și mai mult economia.

Cu toate acestea, prosperitatea anilor ’20 a fost construită pe o bază fragilă, bazată pe speculații excesive pe piața bursieră și pe o lipsă de reglementare a sectorului financiar. Această situație a dus la o creștere a datoriilor și la o scădere a investițiilor productive, creând condiții favorabile pentru o criză economică;

Politica internă

Politica internă a lui Coolidge a fost caracterizată de un conservatorism pronunțat, bazat pe o credință fermă în individualism, liberul schimb și un rol limitat al guvernului în economie. El a promovat o politică de “laissez-faire”, favorizând o intervenție minimă a statului în afacerile private și în economia de piață.

Coolidge a susținut scăderea impozitelor, reducerea cheltuielilor guvernamentale și o politică monetară restrictivă, cu scopul de a menține stabilitatea economică și de a stimula creșterea economică. El a aprobat o serie de legi care au redus impozitele pe veniturile corporatiilor și pe veniturile individuale, precum și legi care au relaxat reglementările din domeniul financiar.

Cu toate acestea, politica internă a lui Coolidge a fost marcată și de controverse, în special legate de scandalul Teapot Dome. Acest scandal a implicat corupție la nivel înalt în administrația lui Warren G. Harding, predecesorul lui Coolidge, și a dus la o deteriorare a imaginii publice a Partidului Republican.

Scandalul Teapot Dome

Scandalul Teapot Dome a fost unul dintre cele mai mari scandaluri politice din istoria Statelor Unite, care a avut loc în timpul președinției lui Warren G. Harding, predecesorul lui Coolidge. Scandalul a implicat corupție la nivel înalt în administrația Harding, în special în ceea ce privește acordarea de concesii petroliere ilegale în rezervația petrolieră Teapot Dome din Wyoming.

Secretarul de Interne al lui Harding, Albert Fall, a fost acuzat că a acceptat mită de la companii petroliere în schimbul acordării de concesii petroliere în rezervația Teapot Dome. Fall a fost condamnat pentru luare de mită și a fost condamnat la un an de închisoare. Scandalul Teapot Dome a afectat grav imaginea publică a Partidului Republican și a contribuit la o scădere a popularității lui Harding.

Coolidge, care a preluat președinția după moartea lui Harding în 1923, a fost criticat pentru că nu a acționat mai ferm pentru a investiga și a pedepsi cei implicați în scandal. Cu toate acestea, Coolidge a luat măsuri pentru a limita impactul scandalului, numind un procuror special pentru a investiga cazul și a ordonat o anchetă a Departamentului de Justiție. Scandalul Teapot Dome a rămas o pată neagră pe istoria administrației Harding și a contribuit la o percepție negativă a politicii interne a vremii.

Cultura americană în anii ’20

Anii ’20 au fost o perioadă de transformări profunde în cultura americană, marcată de o creștere economică rapidă, o nouă libertate socială și o revoluție în modă, muzică și artă. Aceste schimbări au fost reflectate în mod clar în filmele, literatura și artele vizuale ale epocii.

Cinematografia a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, devenind un fenomen cultural dominant. Filmele mute, cu staruri precum Charlie Chaplin și Rudolph Valentino, au captivat publicul, iar apariția sonorului în anii ’20 a revoluționat industria cinematografică. Muzica jazz, cu rădăcini în cultura afro-americană, a devenit un simbol al libertății și entuziasmului epocii, răspândindu-se rapid în întreaga lume.

O nouă generație de scriitori, precum F. Scott Fitzgerald și Ernest Hemingway, a explorat teme de alienare, dezamăgire și pierdere în contextul prosperității economice și al schimbărilor sociale rapide. Arta modernă a cunoscut o înflorire, cu artiști precum Georgia O’Keeffe și Edward Hopper explorând noi forme de expresie artistică și provocând convențiile tradiționale.

Politica externă

Politica externă a lui Coolidge a fost caracterizată de o abordare pragmatică și izolatoristă, concentrându-se pe consolidarea intereselor economice americane și pe evitarea implicării în conflictul internațional.

Coolidge a susținut o politică de neintervenție în afacerile externe, refuzând să participe la Liga Națiunilor și concentrându-se pe promovarea comerțului internațional și a investițiilor americane. A promovat o politică de “pacificare” în America Latină, intervenind militar în Nicaragua și în Republica Dominicană pentru a stabiliza regimurile locale și a proteja interesele americane.

Președinția lui Coolidge a fost marcată de o perioadă de pace relativă în lume, cu excepția conflictului dintre China și Uniunea Sovietică. Coolidge a menținut o politică de neutralitate în acest conflict, refuzând să ofere sprijin militar vreunei părți. Această politică a contribuit la consolidarea imaginii Americii ca o putere economică puternică, dar neimplicată în conflictele internaționale.

Moștenirea lui Coolidge

Moștenirea lui Coolidge este complexă și controversată. Pe de o parte, este considerat un președinte care a condus America printr-o perioadă de prosperitate economică fără precedent, promovând o politică economică liberală și o abordare pragmatică a guvernării. Pe de altă parte, este criticat pentru o politică internă conservatoare, pentru tolerarea corupției în administrația sa și pentru o abordare pasivă a problemelor sociale și economice ale vremii.

Coolidge este adesea asociat cu “anii ’20 fericiți”, o perioadă de boom economic și de prosperitate generală. El a fost un susținător al “laissez-faire”, o doctrină economică care susține intervenția minimă a statului în economie. Această politică a permis companiilor americane să prospere, stimulând creșterea economică și creând noi locuri de muncă.

Cu toate acestea, politicile lui Coolidge au fost criticate pentru că au contribuit la inegalitatea economică și la o creștere excesivă a speculațiilor pe piața bursieră, factori care au contribuit la Marea Depresiune din 1929.