Comportamentul pe Scenă (Front-Stage) și Comportamentul în Culise (Backstage)

Erving Goffman’s Front-Stage and Backstage Behavior

Lucrarea lui Erving Goffman, “Prezentarea de sine în viața de zi cu zi”, a introdus conceptul de “dramaturgie socială”, care explorează modul în care indivizii își gestionează identitatea și impresia pe care o lasă asupra celorlalți în interacțiunile sociale.

Introducere

Sociologul canadian Erving Goffman (1922-1982) a fost un pionier al sociologiei microsociologice, concentrându-se asupra interacțiunilor sociale de zi cu zi și a modului în care indivizii își construiesc și își prezintă identitatea în aceste contexte. Goffman a propus o metaforă teatrală pentru a analiza comportamentul social, numind-o “dramaturgie socială”. Această metaforă sugerează că indivizii sunt ca actori pe o scenă, prezentând o anumită imagine a lor înșiși pentru a obține o anumită reacție din partea publicului.

Goffman a susținut că indivizii își gestionează impresia pe care o lasă asupra celorlalți, făcând o distincție clară între comportamentul pe scenă (front-stage) și comportamentul în culise (backstage). Front-stage-ul se referă la spațiile și momentele în care indivizii se prezintă intenționat într-un anumit mod, conform unor norme sociale și așteptări. Backstage-ul, pe de altă parte, reprezintă spațiile private, unde indivizii se pot relaxa, se pot comporta mai natural și se pot pregăti pentru prezentarea lor pe scenă.

Teoria lui Goffman a avut un impact major asupra sociologiei, antropologiei, psihologiei sociale, studiilor de comunicare și studiilor culturale, oferind o perspectivă valoroasă asupra modului în care indivizii navighează în complexitatea interacțiunilor sociale.

Conceptul de “Dramaturgie Socială”

Conceptul de “dramaturgie socială” propus de Goffman se bazează pe ideea că interacțiunile sociale sunt asemănătoare cu o piesă de teatru, cu indivizii jucând roluri specifice și prezentând o anumită imagine a lor înșiși pentru a obține o anumită reacție din partea celorlalți. Goffman susține că indivizii sunt preocupați de modul în care sunt percepuți de către ceilalți și că își gestionează impresia pe care o lasă asupra lor, adaptându-și comportamentul în funcție de contextul social.

Goffman folosește metafora scenei pentru a descrie spațiile publice, unde indivizii se prezintă într-un anumit mod, conform unor norme sociale și așteptări. Aceasta este “scena” sau “front-stage-ul”, unde indivizii își prezintă identitatea dorită, folosind o “fațadă socială” și “măști sociale” pentru a-și crea o impresie favorabilă. Fațada socială se referă la elementele vizibile care contribuie la prezentarea de sine, cum ar fi îmbrăcămintea, limbajul, comportamentul non-verbal, iar măștile sociale reprezintă rolurile sociale pe care indivizii le joacă în diverse contexte.

Conceptul de “dramaturgie socială” oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care indivizii își construiesc și își prezintă identitatea în interacțiunile sociale, arătând că identitatea nu este o entitate fixă, ci mai degrabă un construct social, dinamic și adaptabil.

Comportamentul pe Scenă (Front-Stage)

Comportamentul pe scenă, sau “front-stage”, se referă la modul în care indivizii se prezintă în public, în fața celorlalți. Această scenă este un spațiu social unde indivizii își construiesc o anumită imagine a lor înșiși, adaptându-și comportamentul pentru a crea o impresie favorabilă. Goffman subliniază că indivizii sunt preocupați de modul în care sunt percepuți de către ceilalți și că își gestionează impresia pe care o lasă asupra lor, folosind o serie de strategii și tehnici.

Pe scenă, indivizii adoptă o “fațadă socială”, un set de elemente vizibile care contribuie la prezentarea de sine. Fațada socială include elemente precum îmbrăcămintea, limbajul, comportamentul non-verbal, gesturile, expresiile faciale, tonul vocii. Această fațadă este menită să proiecteze o anumită imagine a individului, conform rolurilor sociale pe care le joacă în acel moment. De exemplu, un profesor va adopta o fațadă diferită în fața studenților săi față de cea pe care o adoptă în fața prietenilor săi.

Goffman subliniază că indivizii folosesc “măști sociale” pentru a-și gestiona impresia pe care o lasă asupra celorlalți. Măștile sociale sunt rolurile sociale pe care indivizii le joacă în diverse contexte, adaptându-și comportamentul și atitudinea în funcție de rolul pe care îl interpretează. Aceste măști pot fi considerate ca fiind o parte a fațadei sociale, ajutând indivizii să își prezinte o anumită imagine a lor înșiși, conform așteptărilor sociale.

Prezentarea de Sine și Managementul Impresiei

Un element central al “dramaturgiei sociale” este “prezentarea de sine”, procesul prin care indivizii încearcă să controleze și să influențeze impresia pe care o lasă asupra celorlalți. Goffman argumentează că indivizii sunt actori care joacă roluri sociale, iar scopul lor principal este să își prezinte o imagine favorabilă, conform așteptărilor sociale. Această prezentare de sine implică un “management al impresiei”, un set de strategii și tehnici prin care indivizii încearcă să își controleze comportamentul și să creeze o impresie specifică.

Managementul impresiei implică o serie de elemente, inclusiv⁚

• Selectarea informațiilor⁚ Indivizii aleg cu grijă ce informații să dezvăluie despre ei înșiși, strategii de a ascunde anumite aspecte negative și de a evidenția aspecte pozitive.
• Controlul comportamentului⁚ Indivizii își controlează comportamentul non-verbal, gesturile, expresiile faciale, tonul vocii pentru a crea o anumită impresie.
• Crearea unei fațade⁚ Indivizii își construiesc o fațadă socială, o imagine a lor înșiși pe care o prezintă în public.
• Manipularea percepției⁚ Indivizii încearcă să manipuleze percepția celorlalți, folosind diverse strategii pentru a crea o impresie favorabilă.

Goffman subliniază că managementul impresiei este un proces constant, indivizii fiind mereu preocupați de modul în care sunt percepuți de către ceilalți. Această preocupare este motivată de dorința de a obține acceptare socială, de a-și consolida statutul social și de a-și atinge obiectivele sociale.

Fațada Socială și Măștile Sociale

Goffman introduce conceptul de “fațadă socială”, un set de elemente materiale și comportamentale care creează o impresie specifică despre o persoană. Fațada socială este ca o scenă pe care indivizii își joacă rolul, oferind o imagine a lor înșiși care poate fi diferită de realitatea lor privată. Această fațadă include⁚

• Apărere personală⁚ Elementele fizice ale unei persoane, cum ar fi îmbrăcămintea, accesoriile, coafura, toate contribuie la crearea unei anumite impresii.
• Decorul⁚ Mediul înconjurător, spațiul fizic, obiectele, toate contribuie la crearea unei anumite atmosfere și la transmiterea unei anumite imagini.
• Maniera⁚ Comportamentul non-verbal, gesturile, expresiile faciale, tonul vocii, toate contribuie la crearea unei anumite impresii.

Fațada socială este un instrument important pentru managementul impresiei, permițând indivizilor să se prezinte într-o anumită lumină, conform așteptărilor sociale. Goffman folosește termenul de “măști sociale” pentru a descrie rolurile pe care indivizii le joacă în diverse situații sociale. Aceste măști sunt ca niște costume pe care indivizii le îmbracă, adaptându-și comportamentul la contextul social specific.

Măștile sociale pot fi considerate ca niște instrumente de adaptare socială, permițând indivizilor să se integreze în diverse grupuri și să interacționeze cu ceilalți într-un mod social acceptabil. Cu toate acestea, Goffman subliniază că măștile sociale pot crea o distanță între identitatea reală a unei persoane și imaginea pe care o prezintă în public. Această distanță poate duce la sentimente de alienare și de falsitate, dacă indivizii nu reușesc să găsească un echilibru între identitatea lor reală și rolurile sociale pe care le joacă.

Scripturile Sociale și Normele Sociale

Goffman consideră că interacțiunile sociale sunt ghidate de “scripturi sociale”, un set de reguli și așteptări care dictează comportamentul indivizilor în diverse situații sociale. Aceste scripturi sociale sunt ca niște ghiduri care indică modul în care ar trebui să se comporte indivizii în diverse roluri sociale.

Scripturile sociale se bazează pe norme sociale, un set de reguli nescrise care definesc comportamentul acceptabil într-o anumită societate. Normele sociale sunt învățate prin socializare, prin observarea și imitarea comportamentului celorlalți. Acestea pot fi explicite, cum ar fi legile și regulile, sau implicite, bazate pe convenții sociale și tradiții. Normele sociale influențează comportamentul indivizilor, determinând modul în care aceștia se îmbracă, vorbesc, se comportă în public, și interacționează cu ceilalți.

Scripturile sociale și normele sociale sunt importante pentru menținerea ordinii sociale și a coeziunii sociale. Ele oferă un cadru de referință pentru comportamentul indivizilor, permițând o interacțiune socială predictibilă și armonioasă. Cu toate acestea, scripturile sociale și normele sociale pot fi rigide și restrictive, limitând libertatea individuală și promovând conformismul. În anumite situații, indivizii pot alege să încalce scripturile sociale și normele sociale, manifestând un comportament non-conformist sau chiar deviant.

Comportamentul în Culise (Backstage)

În contrast cu scena publică, Goffman identifică “culisele” ca fiind spațiul privat, unde indivizii își pot relaxa fațada socială și se pot comporta mai natural. Culisele sunt acele locuri unde indivizii se pot elibera de constrângerile sociale și se pot prezenta așa cum sunt cu adevărat. Aici, indivizii își pot exprima emoțiile, gândurile și sentimentele reale, fără a se îngrijora de impresia pe care o lasă asupra celorlalți.

Comportamentul în culise este caracterizat de o mai mare libertate și spontaneitate. Indivizii se pot relaxa, se pot comporta mai informal, și se pot exprima mai liber. Pot să se plângă, să glumească, să se comporte mai neglijent, fără a se îngrijora de judecata socială. Culisele oferă un spațiu de refugiu, unde indivizii își pot reîncărca energia și se pot pregăti pentru a reveni pe scenă.

Culisele sunt importante pentru menținerea echilibrului psihologic al indivizilor. Ele permit indivizilor să se detașeze de presiunile sociale și să se conecteze cu sinele lor autentic. Culisele sunt, de asemenea, un spațiu important pentru dezvoltarea relațiilor sociale autentice. În culise, indivizii pot fi ei înșiși, fără a se simți obligați să se conformeze așteptărilor sociale.

Autoprezentarea Privată și Comportamentul Real

În culise, indivizii se pot elibera de constrângerile sociale și își pot exprima adevărata natură. Autoprezentarea privată se referă la modul în care indivizii se prezintă în spațiul privat, fără a se preocupa de impresia pe care o lasă asupra celorlalți. Aici, indivizii se pot comporta mai natural, mai spontan și mai autentic. Ei își pot exprima emoțiile, gândurile și sentimentele reale, fără a se îngrijora de judecata socială.

Comportamentul real în culise este adesea diferit de comportamentul pe scenă. Indivizii pot să se relaxeze, să se comporte mai informal, să se plângă, să se certe, să se comporte mai neglijent, fără a se îngrijora de consecințele sociale. Culisele oferă un spațiu de refugiu, unde indivizii se pot elibera de presiunile sociale și se pot conecta cu sinele lor autentic. Acesta este spațiul unde indivizii pot să fie ei înșiși, fără a se simți obligați să se conformeze așteptărilor sociale.

Distincția dintre autoprezentarea privată și comportamentul real este importantă pentru a înțelege complexitatea interacțiunilor sociale. Indivizii nu sunt întotdeauna ceea ce par, iar comportamentul lor poate varia în funcție de context. Culisele oferă o perspectivă asupra adevăratei naturi a indivizilor, iar prin înțelegerea comportamentului în culise, putem obține o perspectivă mai profundă asupra interacțiunilor sociale.

Decepția și Manipularea

Distincția dintre comportamentul pe scenă și cel din culise poate duce la decepție și manipulare. Indivizii pot utiliza strategii de management al impresiei pentru a crea o imagine falsă a propriei persoane, cu scopul de a obține avantaje sociale sau materiale. Această diferență dintre fațada socială și realitate poate duce la o formă de “joc de-a teatrul”, în care indivizii se străduiesc să convingă publicul de o identitate fictivă.

Decepția poate implica ascunderea unor aspecte negative ale propriei persoane sau exagerarea unor aspecte pozitive. Manipularea se referă la utilizarea unor strategii subtile pentru a influența comportamentul celorlalți, fără a le dezvălui intențiile reale. Această manipulare poate implica utilizarea unor tactici precum flatatul, amenințările sau promisiunile false.

Decepția și manipularea pot avea consecințe negative asupra relațiilor interpersonale și a societății în general. Ele pot eroda încrederea, conduce la conflicte și pot afecta integritatea socială. Este important să fim conștienți de aceste dinamici sociale pentru a putea identifica și a ne proteja de comportamentele manipulative.

Construcția Socială a Realității

Conceptul de “dramaturgie socială” al lui Goffman subliniază rolul fundamental al interacțiunii sociale în construcția realității. Realitatea nu este o entitate fixă și obiectivă, ci este construită și reconstruită continuu prin intermediul interacțiunilor sociale. Indivizii nu se nasc cu o identitate predefinită, ci o construiesc prin intermediul interacțiunilor cu ceilalți, adaptându-se la rolurile sociale și la așteptările sociale.

Goffman argumentează că realitatea este o “scenă” pe care indivizii joacă roluri, adaptându-se la contextul social și la publicul prezent. Această “scenă” este formată din elementele materiale, sociale și culturale care influențează percepția și comportamentul indivizilor. Prin intermediul interacțiunii sociale, indivizii creează o “realitate socială” care este partajată de grupuri și care ghidează comportamentul.

Această perspectivă asupra construcției sociale a realității are implicații semnificative pentru înțelegerea fenomenelor sociale, de la identitate și relații interpersonale la norme sociale și instituții. Ea ne ajută să înțelegem cum realitatea este construită social și cum percepția noastră asupra lumii este influențată de contextul social în care ne aflăm.

Implicații și Aplicații

Teoria “dramaturgiei sociale” a lui Goffman a avut un impact semnificativ asupra mai multor discipline, contribuind la o înțelegere mai profundă a comportamentului uman în context social. Aplicațiile sale se extind de la sociologie și antropologie la psihologia socială, studii de comunicare și studii culturale.

În sociologie, teoria lui Goffman a oferit o perspectivă nouă asupra interacțiunii sociale, subliniind rolul performanței și al managementului impresiei în formarea identității sociale. Antropologia a adoptat conceptul de “dramaturgie socială” pentru a analiza ritualurile, ceremoniile și practicile culturale din diverse culturi. Psihologia socială a utilizat teoria lui Goffman pentru a studia fenomenele legate de autoprezentare, percepția socială și influența socială.

Studii de comunicare au folosit teoria lui Goffman pentru a analiza comunicarea nonverbală, limbajul corpului și strategiile de comunicare în diverse contexte. Studii culturale au explorat modul în care “dramaturgia socială” influențează construcția identității culturale și a identității de gen. Teoria lui Goffman a devenit un instrument esențial pentru înțelegerea complexității interacțiunii sociale și a rolului pe care îl joacă performanța și managementul impresiei în viața de zi cu zi.