Îmbrăcămintea egipteană

Îmbrăcămintea egipteană ー Ce purtau egiptenii?

Civilizația egipteană, renumită pentru monumentele sale grandioase, piramidele impunătoare și scrierea hieroglifică, a dezvoltat o cultură bogată și sofisticată, reflectată și în îmbrăcămintea sa.

Introducere

Îmbrăcămintea egipteană, o oglindă a societății și a culturii acestei civilizații străvechi, a fost caracterizată de simplitate, eleganță și funcționalitate. De la faraonii puternici la țăranii simpli, îmbrăcămintea egipteană a reflectat statutul social, religia și climatul arid al Văii Nilului. Materialele naturale, precum lenjeria, bumbacul și papirusul, au fost prelucrate cu măiestrie, dând naștere unor ținute diverse, de la rochii și tunici simple, la haine elaborate pentru ocazii speciale. Accesoriile, cum ar fi bijuteriile, machiajul, perucile și sandalele, adăugau o notă de rafinament și personalitate; Studiul îmbrăcămintei egiptene ne oferă o perspectivă unică asupra vieții de zi cu zi a acestei civilizații fascinante, dezvăluind obiceiurile, credințele și valorile sale.

Istoria îmbrăcămintei egiptene

Evoluția îmbrăcămintei egiptene a fost strâns legată de schimbările sociale și politice din istoria acestei civilizații. În Regatul Vechi (c. 2686-2181 î.Hr.), îmbrăcămintea era simplă, cu o preferință pentru lenjerie albă, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Tunica, numită “schenti”, era o piesă vestimentară de bază, purtată de ambele sexe. Femeile purtau, de asemenea, o rochie lungă, numită “kalasiris”, care se înfășura în jurul corpului. În Regatul Mijlociu (c. 2055-1650 î.Hr.), îmbrăcămintea a devenit mai elaborată, cu o varietate mai mare de culori și modele. Tunica a fost decorată cu broderii și aplicații, iar femeile au început să poarte bijuterii mai elaborate. Regatul Nou (c. 1550-1069 î.Hr.) a fost marcat de o creștere a luxului și a opulenței, reflectată în îmbrăcăminte. Rochiile femeilor au devenit mai ample și mai sofisticate, cu mâneci lungi și decolteuri adânci, iar bărbații purtau tunici cu o varietate de modele și culori.

Îmbrăcămintea din Regatul Vechi

Îmbrăcămintea din Regatul Vechi se caracteriza prin simplitate și funcționalitate. Lenjeria albă era materialul preferat, datorită proprietăților sale de respirabilitate și absorbție. Bărbații purtau o tunică simplă, numită “schenti”, confecționată dintr-o singură bucată de material înfășurată în jurul corpului și fixată la talie. Această tunică putea ajunge până la genunchi sau chiar la glezne, în funcție de statutul social. Femeile purtau o rochie lungă, numită “kalasiris”, care se înfășura în jurul corpului și se fixa la umeri. Această rochie era, de asemenea, confecționată din lenjerie albă și putea fi decorată cu broderii simple. Îmbrăcămintea din Regatul Vechi era practică, adaptată la climatul cald și arid al Egiptului. Accesoriile erau limitate la bijuterii simple, din pietre prețioase sau ceramică, și la sandale din piele sau papirus.

Îmbrăcămintea din Regatul Mijlociu

În Regatul Mijlociu, îmbrăcămintea egipteană a devenit mai complexă și mai decorativă. Lenjeria a rămas materialul de bază, dar a început să fie folosită și o varietate mai largă de culori. Bărbații purtau tunici mai elaborate, cu mâneci scurte sau lungi, decorate cu broderii și aplicații. Femeile purtau rochii mai ample, cu falduri și pliuri, care accentuau silueta. S-au introdus și noi accesorii, cum ar fi centurile din piele sau metal, decorate cu pietre prețioase. Perucile, din păr uman sau din fibre vegetale, au devenit mai elaborate, cu coafuri complexe. Machiajul a devenit mai sofisticat, cu utilizarea unor culori mai intense și a unor tehnici mai elaborate. Îmbrăcămintea din Regatul Mijlociu reflecta o creștere a bogăției și a rafinamentului în societate, reflectând un stil de viață mai opulent.

Îmbrăcămintea din Regatul Nou

Regatul Nou a adus o evoluție semnificativă în domeniul modei egiptene. Îmbrăcămintea a devenit mai sofisticată și mai decorativă, reflectând influența culturală a Imperiului. Bumbacul a devenit un material popular, alături de lenjerie, fiind apreciat pentru moliciunea și durabilitatea sa. Bărbații purtau tunici lungi, cu mâneci lungi sau scurte, decorate cu broderii complexe și aplicații. Femeile purtau rochii lungi, cu falduri și pliuri, care accentuau silueta. S-au introdus noi stiluri de îmbrăcăminte, cum ar fi rochiile cu bretele, care ofereau o libertate mai mare de mișcare. Accesoriile au devenit mai elaborate, cu o varietate mai mare de bijuterii, din aur, argint, pietre prețioase și pietre semiprețioase. Machiajul a devenit mai complex, cu utilizarea unor culori mai variate și a unor tehnici mai elaborate. Îmbrăcămintea din Regatul Nou reflectă un stil de viață luxos și o apreciere pentru frumusețe și rafinament.

Materiale utilizate pentru îmbrăcăminte

Egiptenii antici au folosit o varietate de materiale naturale pentru a-și crea îmbrăcămintea, adaptându-le la climatul cald și uscat al Văii Nilului. Lenjeria, obținută din planta de in, a fost materialul principal, apreciat pentru respirabilitatea și rezistența sa. Țesăturile de in erau fine, ușoare și absorbante, oferind confort în climatul fierbinte. Bumbacul, cultivat în zonele fertile ale Nilului, a devenit un material popular începând cu Regatul Nou, fiind apreciat pentru moliciunea și durabilitatea sa. Papirusul, o plantă acvatică abundentă în Egipt, a fost folosit pentru a crea materiale mai groase, potrivite pentru coșuri, papirusuri și uneori, pentru îmbrăcămintea oamenilor săraci. Materialele naturale au fost prelucrate cu grijă, folosind tehnici tradiționale de țesut și vopsit, rezultând o varietate de texturi și culori, reflectând bogăția și diversitatea culturii egiptene.

Lenjeria

Lenjeria, obținută din planta de in, a fost materialul principal pentru îmbrăcămintea egiptenilor antici. Planta de in, cultivată pe scară largă în Egipt, producea fibre lungi și rezistente, ideale pentru țesături fine și ușoare. Procesul de prelucrare a inului implica mai multe etape⁚ recoltarea plantei, separarea fibrelor de tulpină, uscarea și pieptănarea fibrelor, apoi țeserea lor în țesături. Egiptenii au dezvoltat tehnici sofisticate de țesut, obținând o varietate de texturi și modele, de la țesături fine și transparente, la materiale mai groase și rezistente. Lenjeria era apreciată pentru respirabilitatea și absorbția sa, oferind confort în climatul cald și uscat al Egiptului. De asemenea, lenjeria era un material durabil, rezistând la uzură și spălare repetată, ceea ce o făcea ideală pentru îmbrăcămintea de zi cu zi. În plus, lenjeria era apreciată pentru culoarea sa naturală, albă, care era asociată cu puritatea și luminozitatea.

Bumbacul

Bumbacul, o plantă originară din India, a fost introdus în Egipt în perioada greco-romană. Deși a fost adoptat mai târziu decât lenjeria, bumbacul a devenit rapid un material popular pentru îmbrăcăminte datorită proprietăților sale unice. Fibrele de bumbac sunt moi, pufoase și absorbante, oferind o senzație de confort și răcoare, ideală pentru climatul cald al Egiptului. Bumbacul era, de asemenea, un material rezistent, capabil să reziste la uzură și spălare repetată, ceea ce îl făcea potrivit atât pentru îmbrăcămintea de zi cu zi, cât și pentru articolele de lux. Egiptenii au dezvoltat tehnici de prelucrare a bumbacului, transformând fibrele brute în fire fine și apoi în țesături de diverse texturi și modele. Bumbacul era adesea folosit pentru a crea țesături colorate, prin aplicarea unor pigmenți naturali obținuți din plante și minerale. Culorile vii și modelele elaborate ale țesăturilor din bumbac reflectă gustul rafinat al egiptenilor antici pentru stil și frumusețe.

Papirusul

Papirusul, o plantă acvatică abundentă în Delta Nilului, a fost utilizat în Egiptul antic pentru o gamă largă de scopuri, de la fabricarea hârtiei la construcții și chiar și pentru îmbrăcăminte. Deși nu a fost o alegere principală pentru îmbrăcăminte, papirusul a fost folosit pentru a crea sandale simple, în special pentru țăranii și muncitorii care lucrau în zonele umede. Fibrele de papirus erau împletite și apoi uscate la soare, creând o suprafață rezistentă, dar flexibilă, potrivită pentru formarea sandalelor. Sandalele din papirus erau ușoare și respirabile, oferind o protecție minimă picioarelor în timpul lucrului. În plus, papirusul era folosit pentru a realiza îmbrăcăminte ceremonială, în special pentru preoți și alte figuri religioase. Această utilizare a papirusului în îmbrăcăminte demonstrează adaptabilitatea și ingeniozitatea egiptenilor antici în utilizarea resurselor naturale disponibile.

Tipuri de îmbrăcăminte

Îmbrăcămintea egipteană antică era simplă, dar elegantă, reflectând climatul cald și uscat al Egiptului. Rochiile și tunicile erau elementele de bază ale vestimentației, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Rochiile, numite “shenti”, erau purtate de bărbați și aveau formă de fustă, ajungând până la genunchi sau chiar mai jos. Tunicile, numite “kalasiris”, erau purtate de femei și aveau formă de rochie lungă, cu mâneci largi sau fără mâneci. Atât rochiile, cât și tunicile erau confecționate din materiale ușoare, precum lenjeria sau bumbacul, permițând pielii să respire în climatul cald. Şorţurile, numite “kilt”, erau purtate de bărbați deasupra shenti, oferind o protecție suplimentară pentru zona pelviană. Mandiile, numite “shema”, erau purtate deasupra rochiilor și tunicilor, în special în timpul iernii sau în timpul nopții, oferind căldură și protecție împotriva frigului. Îmbrăcămintea exterioară, precum mantalele și pelerinele, erau purtate în special de nobili și de oficiali, adaugând un element de eleganță și prestigiu vestimentației;

Rochii și tunici

Rochiile și tunicile erau elementele de bază ale vestimentației egiptene, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Rochiile, numite “shenti”, erau purtate de bărbați și aveau formă de fustă, ajungând până la genunchi sau chiar mai jos. Shenti erau confecționate din materiale ușoare, precum lenjeria sau bumbacul, și erau decorate cu benzi colorate sau cu broderii. În timp, shenti au evoluat, devenind mai elaborate, cu pliuri complexe și cu o varietate de accesorii. Tunicile, numite “kalasiris”, erau purtate de femei și aveau formă de rochie lungă, cu mâneci largi sau fără mâneci. Kalasiris erau de asemenea confecționate din materiale ușoare, precum lenjeria sau bumbacul, și erau decorate cu broderii, cu franjuri sau cu pietre prețioase. Atât rochiile, cât și tunicile erau adaptate la climatul cald al Egiptului, permițând pielii să respire și oferind confort în timpul zilelor toride.

Şorţuri

Şorţurile erau un element important al vestimentației masculine în Egiptul Antic. Existau mai multe tipuri de șorțuri, fiecare cu o semnificație specifică. Un tip comun era “shenti”, un șorț simplu, confecționat din lenjerie sau bumbac, care ajungea până la genunchi. Shenti era purtat de către țărani, artizani și chiar de către faraoni. Un alt tip de șorț, numit “kilt”, era mai elaborat, cu falduri multiple, și era purtat de către preoți și de către oficialii de rang înalt. Kiltul simboliza puterea și autoritatea, iar faldurile sale erau considerate a reprezenta fertilitatea. Şorţurile erau purtate peste o tunică simplă sau peste un “shenti” și erau fixate cu o curea. De asemenea, șorțurile erau decorate cu broderii, cu pietre prețioase sau cu simboluri religioase, reflectând statutul social al purtătorului.

Mandii

Mandiile, cunoscute și sub denumirea de “mantale”, erau o piesă vestimentară importantă în Egiptul Antic, purtate atât de bărbați, cât și de femei. Acestea erau confecționate din lenjerie subțire, de obicei din in, și erau de formă dreptunghiulară. Mandiile erau purtate peste tunici sau șorțuri, oferind o protecție suplimentară împotriva soarelui și a frigului. Mandiile erau fixate pe umeri cu ajutorul unor agrafe sau noduri, iar marginile lor erau adesea decorate cu franjuri sau broderii. Mandiile erau purtate în diverse culori, reflectând statutul social și funcția purtătorului. De exemplu, mandiile albe erau purtate de către preoți, în timp ce cele cu culori vii erau purtate de către nobili și de către faraoni. Mandiile erau un simbol al eleganței și al rafinamentului, reflectând gustul pentru frumusețe și pentru detalii specifice culturii egiptene.

Îmbrăcăminte exterioară

Îmbrăcămintea exterioară în Egiptul Antic era esențială pentru a se proteja de soarele arzător și de vânturile puternice. Acestea erau confecționate din materiale groase, de obicei din piele de animale, lână sau in, și erau purtate peste tunici sau șorțuri. Un tip de îmbrăcăminte exterioară popular era “shenti”, o fustă lungă și largă, purată de către bărbați. “Shenti” era fixată la talie cu o curea și avea adesea o falduri decorative. Un alt tip de îmbrăcăminte exterioară era “mantala”, o haină lungă și largă, purată de către bărbați și femei. “Mantală” era fixată pe umeri cu ajutorul unor agrafe sau noduri și avea adesea o glugă pentru a proteja capul de soare. Îmbrăcămintea exterioară era adesea decorată cu broderii, franjuri sau pietre prețioase, reflectând statutul social al purtătorului. Aceste haine ofereau o protecție suplimentară împotriva condițiilor climatice extreme, demonstrând adaptabilitatea și ingeniozitatea egiptenilor antici.

Accesorii

Accesoriile joacă un rol important în îmbrăcămintea egipteană, reflectând statutul social, bogăția și gustul estetic al purtătorului. Bijuteriile erau extrem de populare, de la coliere și brățări simple la pandantive elaborate și inele cu pietre prețioase. Materialele utilizate pentru bijuterii includeau aur, argint, cupru, pietre semiprețioase și sticlă. Machiajul era un element esențial al modei egiptene, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Ochii erau pictați cu negru de fum, numit “kohl”, pentru a-i proteja de soare și pentru a-i face mai mari și mai expresivi. Buzele erau vopsite cu roșu aprins, iar obrajii cu roșu-brun. Perucile erau purtate de către ambele sexe, de obicei din păr uman, lână sau fibre vegetale. Perucile erau de diferite dimensiuni și stiluri, de la peruci simple la peruci elaborate, decorate cu pietre prețioase și pene. Sandalele erau o încălțăminte de bază, confecționate din piele, papirus sau lemn. Sandalele erau adesea decorate cu broderii, pietre prețioase sau ornamente metalice, reflectând statutul social al purtătorului.

Bijuterii

Bijuteriile au ocupat un loc important în cultura egipteană, reflectând nu doar bogăția și statutul social, ci și credințele religioase. De la coliere simple la pandantive complexe, bijuteriile egiptene erau realizate din materiale diverse, de la aur, argint și cupru la pietre prețioase și semiprețioase, precum lapis lazuli, turcoaz, carneol și obsidian. Colierele, brățările și inelele erau purtate atât de bărbați, cât și de femei, deosebindu-se prin complexitatea designului și materialele folosite. Colierele erau adesea decorate cu pandantive reprezentând zei, animale sacre, simboluri religioase sau hieroglife. Brățările erau purtate pe încheietura mâinii, pe brațe sau pe glezne, iar inelele erau purtate pe degete sau pe degetele de la picioare. Bijuteriile erau considerate un simbol al puterii, al prosperității și al protecției divine. Ele erau oferite ca daruri zeilor, purtare la funeralii sau ca decorațiuni pentru morminte.